duminică, 28 octombrie 2018

De toamnă


O frunză galbenă în fereastră azi mi-a bătut.
Simți mirosul de toamnă, iubito? Simți că zilele verii se duc?
Tot mai mult lumina soarelui pare de ceară și parcă și vântul bate mai mult.
Vin ploile toamnei, păsările în stoluri se duc, și din al verii tumult
Rămâne doar umbra unor lucruri ce par săvârșite demult.
Simți mirosul de toamnă, iubito? Simți că zilele tot mai alene se scurg?
S-a întins covor gălbui sângeriu prin păduri și-n grădină sub nuc,
Ard focuri mari prin livezi și de-acum bântuie toamna prin târg,
Vin cețuri gri, vin nori negri și nori cenușii, și vin ploi și mai vin
Plictiseli tot mai adânci, lungi, interminabile discuții în fața cănii cu vin.
Miroase a fum pe câmp și-n livezi și mă-ntreb ce destin
A făcut ca atât de departe unul de altul să fim.
Simți mirosul de toamnă, iubito! Simți că timpul trece prea lin?