Pledoarie pentru spontaneitate

     Dacă prietena te-a-ntrebat "Cum îmi stă părul?", iar tu i-ai răspuns "Excelent!", în timp ce gândeai "Doamne arată ca o mătură!" sau dacă la rugămintea "Vrei, te rog, să îmi faci cutare serviciu?" ai răspuns "Da.", abia dupa câteva clipe de ezitare, în timp ce intuiţia îţi spunea cu toată tăria "Refuză!", s-ar putea ca rândurile ce urmează sa-ţi fie de folos. 

         Zilnic întâlnim situaţii de felul celor descrise mai sus. Modul în care răspundem la ele corespunde, în măsură mai mare sau mai mică, propriilor nevoi, în funcţie de nivelul de spontaneitate de care suntem capabili. Spontaneitatea este, dintr-o astfel de perspectivă, echivalentă cu libertatea interioară de a raspunde variatelor situaţii cu care ne confruntăm în concordanţă cu  propriile necesităţi, opinii, interese, atitudini. A fi spontan înseamnă a acţiona şi, mai ales, a reacţiona liber de constrângerile exterioare, natural, degajat, firesc, în conformitate cu sistemul personal de valori.   
         Spontaneitatea implică întotdeauna şi o doză de creativitate. A fi spontan înseamnă şi a reacţiona, chiar şi atunci cand situaţia nu impune cu necesitate acest lucru, într-un mod flexibil, original, inovator, în situaţii in care majoritatea oamenilor reactioneaza în manieră rigidă, lipsită de supleţe, algoritmică, închistată în şabloane şi obişnuinţe. 
       Mai mult, spontaneitatea  implică şi autenticitatea, căci nu poţi fi, în acelaşi timp, spontan şi inautentic. Cel ce se manifestă spontan a renunţat la orice mască, a ales să se arate celorlalţi aşa cum este el în realitate: un om cu nevoi asemănătoare cu ale semenilor, dar care, în plus, are curajul să ţină cont de acestea, să le aducă la lumină, să le afirme, fără teama de oprobiul public. Toate acestea pentru că el dispune de un sistem propriu de valori, situat mai presus de "gura lumii" şi care îşi are izvorul într-o concepţie personală, originală, despre lume şi viaţă. 
       Şi iată, deci, că a fi spontan înseamnă şi a fi curajos. Dacă lipseşte curajul, apar teama de ridicol, timiditatea. Temerea că nevoile proprii ar putea intra în conflict cu cele ale altora dă naştere unei anxietăţi paralizante, care inhibă orice exprimare liberă a gândurilor, emoţiilor, sentimentelor, acţiunilor. Rigiditatea ia locul spontaneităţii, iar persoana se va comporta mecanic, va reacţiona oarecum automatizat, incapabilă să abordeze creativ întreaga gamă de situaţii cu care se confruntă. În locul adaptării suple, creative, iau naştere atunci inadecvarea, stânjeneala, conduita stângace. Omul  care reacţionează astfel pare descumpănit, descurajat, stânjenit de propria incapacitate de a lua în stăpânire situaţiile în care este implicat. 
      Dar ce se întâmplă în mintea şi în inima aceluia care este lipsit de libertatea interioara, de creativitatea, de autenticitatea şi de curajul de a fi spontan?  Prizonier al modalităţilor de gândire şi de simţire conformiste, modelate social - încât ele nu-i mai aparţin, ci aparţin, de fapt, societăţii -, el se simte mereu împovărat de neîmpliniri, posesor al unor adevăruri niciodată rostite, în acord cu lumea, dar în dezacord cu sine însuşi. Simte mereu amărăciunea dorinţelor nesatisfăcute, de care se simte incapabil sa vorbească, căci el nu le cunoaşte, nu are curajul să le vadă, deşi le simte mereu acolo, în străfundurile sufletului său, mereu mai multe şi mai puternice, gata în orice moment să rupă zăgazurile şi să-i inunde fiinţa. Tot acest  surplus energetic, rezultat din frustrări, din pulsiuni nedescărcate, se revarsă în corp, astfel încat fiecare fibră musculară se tensionează asemeni unui arc. Corpul întreg devine rigid, ca un robot cu articulaţiile nu prea bine unse. Orice situaţie neaşteptată, orice stimulare excesivă provoacă, astfel, tresăriri involuntare, mişcări lipsite de supleţe, de precizie şi de vioiciune. Mintea, inima şi corpul par împietrite şi, pentru a le înmuia, sărutul prinţului din basmul "Frumoasa din pădurea adormită" nu este îndeajuns. Este nevoie, aici, de un vrajitor, care să deschidă ochii minţii şi ai sufletului, pentru ca omul să vadă şi lumea propriilor nevoi, dincoace de lumea exterioară ce l-a orbit cu valurile succesive ale constrângerilor sale. Să fie oare psihoterapeutul? 

Ia-ţi patu' si umblă!

Exasperat, ca şi noi, de-atâta politică ministerială nătângă,

Prin spitale, Iisus declamă "Ia-ţi patul şi umblă!"

Bolnavii se freacă la ochi, privesc temători şi-L ascultă

Işi iau patu-n spinare şi, frumos aliniaţi, mărşăluiesc sub luna scălâmbă.

De azi, nu ne mai mor ologii, canceroşii, tuberculoşii, nebunii,

În mod nesperat, Ministerul mai poate bifa o izbândă.

Bolnavii, victimele asumate ale onor guvernării, îşi iau patul şi umblă,

Ferită de razele lunii scălâmbe, opoziţia formează guvernul din umbră.

Moş Crăciun coboară din lună

Nu-i frig, nu a nins, dar în vitrine

Iarna a plantat braduţi, Moş Crăciuni şi patine.

Procesiuni de adulţi şi copii colindă prin magazine, mână în mână,

Pe străzi laturalnice, câinele foamei urlă la lună.

La supermarket dă un ultim asalt, cu furie nebună,

Mareea de oameni hipnotizată de lună.

Banii trec repede din mână în mână,

Câinele foamei roade un os sub clarul de lună.

La ora la care Moş Crăciun coboară din lună, 

Părinţii-şi trimit copiii la somn. Noapte bună!

Cu mare, cu mic, cadourile-şi dau adunarea sub pom,

Câinele foamei schelelăie şi tresare în somn.

Reţeta talk-show-ului politic românesc

   Se iau trei oameni din eşalonul doi - adica vizibili, maeştri ai datului din gură şi prea puţin specializaţi într-un domeniu anume, pentru a mai şi face cîte ceva util societăţii - al PDL, PSD, PNL (de regula posesori de mult timp liber şi plimbaţi ca "sfintele moaşte" de la o televiziune la alta) şi se aşează în jurul unei mese. Se adaugă un moderator "imparţial" (adică atent să îşi ia partea de la oricine ar avea ceva de împărţit, fără discriminare) şi se aşează pe masă un subiect "de mare actualitate", deşi nu se ştie încă cine stabileşte care sunt cu adevărat interesele publicului. Subiectul este tocat mărunt de catre invitaţi, până nu mai rămâne nimic din el (adică până nu mai e de recunoscut şi nici invitaţii, nici publicul nu mai ştiu de unde s-a pornit şi care este scopul discuţiei). 
   Înainte de a intra în emisiune, invitaţii trec neapărat pe la partid, pentru a li se pune indispensabilii ochelari de cal. Cu ajutorul acestora ei nu pot vedea realitatea decât dintr-o singură perspectivă, astfel încât este exclus sa ajunga la vreo înţelegere cu interlocutorii lor. Invitaţii sunt, prin natura lor şi prin educaţia primită la partid, foarte combativi, incisivi. Folosesc la maxim timpul acordat pentru a îşi expune punctele de vedere, astfel încât nu îşi ascultă niciodată interlocutorii (oricum ideile acestora nu pot fi decât greşite, daca nu chiar periculoase). Ba mai mult, vorbesc şi în timpul alocat celorlalţi, astfel încât niciodată să nu vorbească mai puţin de două persoane (daca invitatul de la al treilea partid sau moderatorul sunt cumva mai visători, ori vorbesc între ei). 
   Dialogul trebuie să fie neapărat gol de conţinut, niciodată bazat pe cifre, pe date oficiale sau, Doamne fereşte!, pe analizele unor specialişti. Cei mai mari specialişti în temele de discuţie tocmai se află în studio. De aceea nu acceptă nici în ruptul capului că ar putea greşi, iar dacă dovezile sunt, totuşi, foarte clare, nu avem de-a face decât cu o manipulare ordinară. Invitaţii nu sunt oameni obişnuiţi, întrucât ei nu vorbesc decât în numele INTERESULUI NAŢIONAL, sunt mari formatori de opinie. Preocupările electoratului sunt durerile lor de cap de fiecare zi. În vocabularul lor cuvinte ca "oameni", "popor" nu exista. Ei se ocupă de probleme cu adevărat mari şi de aceea folosesc termeni precum populaţie, electorat. E drept, folosesc cuvântul electorat ceva mai rar (adica o data la 4, 5 ani). Atunci fiecare om se transformă subit în elector şi devine foarte important. În asemenea momente este foarte important ca atunci cand îi vorbeşte, invitatul să îl privească drept în ochi, adică direct în obiectivul camerei de luat vederi, sa îi vorbească solemn, părinteşte, cu un limbaj nonverbal atent studiat şi adecvat, spre a-l covinge că numai el, reprezentantul partidului cutare, este garantul vieţii lui mai bune din următorii 4-5 ani. 
   Altfel, invitaţii sunt băieţi (şi fete) simpatici. Nu uită niciodată să îi salute pe "colegii" din studio şi mai ales să ne salute pe noi "cei aflaţi în faţa micilor ecrane" sau "telespectatorii dumneavoastră". Orele de desfaşurare ale talk-showurilor sunt şi ele foarte importante căci, nu-i aşa, importanţa subiectelor dezbătute necesită un "prime time". Daca însă presedintele ţării a strănutat ceva mai tare, dacă premierul mai ascute o coasă sau mai taie o panglică, sau o ţeavă s-a spart şi o pisică a murit în inundaţia creată, talk-show-ul trebuie întrerupt, chiar în mijlocul frazei pe care invitatul o rostea. Niciodată talk-show-ul nu se reia din momentul întreruperii, pentru că în pauză discuţiile din studio au continuat şi au ajuns în alt punct, întotdeauna mai important. Publicitatea va întrerupe şi ea, întotdeauna, discursul cuiva. Aici se cuvine o întorsatură de frază plină de umor a moderatorului, legată întotdeauna de reamintirea faptului că trăim în capitalism şi cu invariabila scuză că asta ne ocupa cam tot timpul. 
   Adaugaţi printre condimente frecventele greşeli gramaticale (cu frecvenţa direct proporţională cu importanţa statutului invitatului care le face), atacurile la persoană, afirmaţiile gratuite şi glumele nesărate şi obţineti reteta talk-show-ului romanesc. A se servi la temperatura camerei. POFTĂ BUNĂ!

Profilele psihologice ale candidaţilor

    Încerc aici, fără pretenţii ştiinţifice, în lipsa unor observaţii directe, nemediate audiovizual, o descriere a personalităţii celor doi candidaţi la preşedinţie (asa cum îmi imaginez, pe baza comportamentului acestora în faţa camerelor de luat vederi, că ar arăta profilul lor psihologic, ca urmare a aplicării chestionarului celor 16 factori de personalitate al lui Cattell).

Traian Băsescu, dominant şi cu temeperament coleric, îşi urmăreşte scopurile cu multă insistenţă si determinare. Îi place să conducă, să se afle în centrul atenţiei, să îşi impună punctul de vedere. Realist si destul de dur, nu se aşteaptă la prea mare lucru din partea semenilor. De aceea se bazează mai mult pe sine în ceea ce intreprinde. Este suspicios, în general neîncrezător. Are un simţ practic foarte bine dezvoltat şi este puţin preocupat de latura estetică, artistică a lucrurilor. Intuitiv, acţioneaza în multe situaţii conform inspiraţiei de moment. Este îndrăzneţ, direct, destul de des impulsiv. Îi place să îşi asume riscuri. Are mare încredere în sine, tinzând chiar să se supraevalueze. Este optimist, aparent volubil, chiar dacă nu foarte vorbăreţ. Fiind destul de rece, exigent, critic, chiar şi cu cei apropiaţi, este o persoană dificil de abordat, în ciuda dezinvolturii pe care o afişeaza. Impulsivitatea şi toleranţa la frustrare uşor sub medie il fac uneori irascibil, punitiv, dornic de revanşă. Tolerează mai greu ofensele şi situaţiile în care se simte nedreptăţit. În astfel de situaţii, reacţionează destul de dur, cel puţin verbal. Fire independentă, nu se lasă prea uşor influenţat. Poate avea opinii separate de ale grupului în care se află şi nu se sfieşte să le arate. Este încapaţânat, uneori rigid şi, nu de puţine ori, ranchiunos. Este rezistent şi tolerează destul de uşor disconfortul fizic. Are o atitudine destul de degajată în raport cu normele şi convenienţele sociale. Pune în discuţie normele de conduită şi le respectă doar în măsura în care le poate accepta.

Mircea Geoană este o persoană calmă, echilibrată. Extrem de autocontrolat, autocenzurat şi foarte atent în legatură cu propriul comportament, pare uşor încordat, stânjenit chiar, în relaţiile sociale. Tolerant, este amabil, cald, prietenos în relaţiile cu ceilalţi. Ştie să se facă plăcut în conversaţie. Cu o foarte bună stabilitate emoţională şi cu toleranţă ridicată la frustrare, nu se lasă stăpânit de emoţii (chiar dacă e uşor emotiv), se adaptează bine situaţiilor cu care se confruntă. Blând şi uşor sentimental, destul de indulgent, atât cu sine, cât şi cu semenii, poate da impresia de slăbiciune. Imaginativ, cu interese estetice pronunţate, este cultivat, destul de rafinat. Mânat de propriile motivaţii şi uşor neatent la circumstanţe, uneori pare lipsit de simţ practic. Are nevoie sa se simtă acceptat, aprobat, pentru a se putea simţi confortabil în grup. Are încredere în semeni, este cooperant, amabil, capabil să lucreze în echipă. Politicos, adopta o conduită afabilă, prevenitoare, manierată. Fire deschisă şi veselă, este suficient de îndrăzneţ şi de încrezător în forţele sale. Cauta grupul, încearcă să se facă plăcut, evită discuţiile în contradictoriu. Nu îi plac conflictele. Tinde să  pună în acord propriile opinii cu cele ale grupului în care se află. Conştiincios, responsabil, serios, chiar conformist, este atent să îşi respecte propriile obligaţii. Nu se lasă dominat de impulsuri, fiind capabil sa amâne gratificaţiile imediate în favoarea scopurilor pe termen lung.